La timbrele românești, tipul de hârtie nu este un detaliu tehnic pentru „maniaci”, ci un element esențial pentru evaluarea corectă a unei colecții, identificarea falsurilor și înțelegerea istoriei poștale. Aceeași marcă poștală poate exista pe hârtie diferită, cu sau fără filigran, cu calități de tip „hârtie de război” sau pe hârtie colorată – iar diferențele pot însemna serii rare sau simple timbre comune. Despre tipuri hârtie timbre românești.
În acest ghid trec în revistă principalele tipuri de hârtie întâlnite la timbrele românești, de la emisiunile clasice până la perioada interbelică, și explic metode practice prin care poți să le recunoști fără aparatură scumpă.
1. De ce contează hârtia timbrului
- Valoare – multe emisiuni au variante pe hârtie diferită (de ex. hârtie groasă/subțire, hârtie colorată, hârtie cu filigran și fără). În cataloage, acestea sunt listate separat și pot avea cote foarte diferite.
- Autenticitate – anumite falsuri sunt imprimate pe hârtie greșită sau de calitate nepotrivită. Dacă știi cum trebuie să arate hârtia originală, poți elimina din start multe falsuri, alături de criteriile prezentate în ghidul pentru Cap de bour autentic sau fals.
- Context istoric – hârtia reflectă epoca: abundență (hârtie bună, velină) sau criză (hârtie de război, hârtie reciclată, decolorată).
Pentru a avea o imagine completă asupra colecției, merită citite și ghidurile despre păstrarea corectă a timbrelor vechi, perforație și starea timbrelor (MNH, șarnieră, ștampilate).
2. Hârtia velină (wove) – standardul secolului XX
Hârtia velină (wove) este hârtia „normală”, netedă, fără linii vizibile în structură. Dacă ridici timbrul spre lumină, nu vezi dungi paralele, ci o suprafață uniformă.
Majoritatea emisiunilor românești din secolul XX sunt tipărite pe hârtie velină de diverse grosimi. Diferențele pot apărea prin:
- grosime (hârtie groasă vs hârtie subțire);
- granulație (hârtie mai fină sau ușor aspră la atingere);
- nuanță (hârtie albă, gălbuie, gri, uneori slab colorată).
Chiar și pe această hârtie aparent „standard” apar varietăți de catalog, mai ales când se combină cu filigrane diferite sau cu perioade de criză (vezi mai jos hârtia de război).
3. Hârtia vărgată (laid paper) – la emisiunile clasice
Hârtia vărgată (laid paper) este specifică emisiunilor clasice europene din secolul XIX și apare și la timbrele românești timpurii (Principatele Unite, Cuza, unele valori clasice). Structura ei are linii paralele foarte fine, ca o „dungare” discretă în hârtie.
Cum o recunoști:
- Ridici timbrul spre o sursă puternică de lumină (lampă sau fereastră).
- Privești prin timbru, nu la suprafață. Dacă vezi linii paralele, regulate, e foarte probabil să fie hârtie vărgată.
- Uneori, liniile se văd mai bine pe verso sau dacă pui timbrul pe un fond închis (o bucată de plastic negru, carton negru etc.).
În colecțiile clasice, diferența între hârtie velină și hârtie vărgată poate separa un timbru comun de o piesă interesantă sau chiar rară – de aceea merită verificată fiecare valoare clasică pe lumină, nu doar „din mers” în clasor.
4. Hârtie colorată – de ce nu toate timbrele sunt pe hârtie albă
Nu toate timbrele românești sunt tipărite pe hârtie albă. Există emisiuni pe hârtie colorată (roz, gălbuie, albastră deschis etc.) sau hârtie cu tentă ușor crem. Exemple clasice sunt unele valori de Carol I tipărite pe hârtie roz sau gălbuie.
De ce s-a folosit hârtie colorată:
- Protecție împotriva falsurilor – o hârtie specială (roz, albastră, cu tentă distinctă) era mai greu de imitat cu mijloacele tipografice ale epocii.
- Claritatea desenului – anumite combinații de culoare a cernelii + culoare a hârtiei făceau desenul mai lizibil.
- Considerente economice – uneori se folosea hârtia disponibilă din stoc, chiar dacă nu era perfect albă, mai ales în perioade de criză.
Cum deosebești hârtia colorată de hârtia murdară:
- pune timbrul lângă o coală de hârtie albă simplă – dacă tinta este uniformă, probabil hârtia este într-adevăr colorată;
- dacă vezi pete, zone neregulate, decolorări, este mai probabil murdărie, oxidare sau transfer de culoare de la alte timbre.
În astfel de cazuri, este util să compari mai multe exemplare ale aceleiași valori; dacă toate au aceeași tentă roz sau gălbuie, vorbim de un tip de hârtie, nu de o „accidentare” izolată.
5. Hârtia de război – când resursele dispar
Un capitol important pentru filatelia românească este hârtia de război. În perioadele de conflict (în special în jurul anului 1918), statul avea nevoie de timbre pentru corespondență, dar resursele de hârtie de calitate erau limitate. Tipografiile foloseau hârtie mai slabă, adesea reciclată sau cu mult lemn în compoziție.
Caracteristicile hârtiei de război:
- aspect gri, gălbui sau brunicios, departe de albul curat;
- suprafață aspră, poroasă, uneori cu mici puncte sau incluziuni vizibile;
- hârtia poate fi mai subțire și se îndoaie mai ușor, uneori cu o transparență neuniformă;
- la unele emisiuni, reversul arată clar calitatea slabă – fibrele sunt vizibile, hârtia pare „obosită” din fabrică.
În zona timbrelor românești din 1918 și anii imediat următori, aceste diferențe de hârtie sunt esențiale. Același desen poate exista pe hârtie bună și pe hârtie de război, iar cataloagele notează aceste varietăți separat. De multe ori, colecționarul cu experiență recunoaște hârtia de război doar la atingere și dintr-o privire pe verso.
Când vei adăuga o imagine cu un timbru românesc din 1918 pe hârtie de război, se va vedea perfect contrastul dintre desenul frumos și hârtia evident modestă – un detaliu care spune foarte mult despre contextul istoric al perioadei.
6. Hârtia cu filigran – stema mică, stema mare, PTT, CC, PR
Multe timbre românești sunt tipărite pe hârtie cu filigran (watermark) – un desen încorporat în hârtie încă din faza de fabricație. La noi apar diverse tipuri: stema mică, stema mare, inițiale precum „PR”, „PTT”, „CC” etc.
Filigranul are mai multe roluri:
- protecție împotriva falsificării – este mult mai greu să reproduci un filigran decât să copiezi un desen tipărit;
- control intern – statul și tipografia puteau urmări mai ușor tirajele și seriile;
- identificare filatelică – pentru noi, filigranul separă emisiuni sau tiraje aproape identice la prima vedere.
Există serii în care desenul este practic identic, iar singura diferență importantă este . Un exemplu cunoscut îl reprezintă emisiunile cu Carol al II-lea din anii 1930, unde valorile cu filigran de tip „PTT” sunt separate în catalog de valorile cu filigran „CC”. Doar hârtia și filigranul fac diferența între un timbru obișnuit și o variantă mult mai căutată.
6.1. Cum identifici filigranul în practică
- La lumină – ridici timbrul spre o sursă puternică de lumină și îl privești prin hârtie; filigranul apare mai deschis sau mai închis la culoare decât restul hârtiei.
- Pe fundal negru – pui timbrul cu fața în jos pe un plastic sau carton negru, apoi iluminezi din lateral; uneori filigranul „iese” mai clar în acest fel.
- Tavă și lichid pentru filigrane – există soluții comerciale special concepute pentru filigrane; se toarnă o cantitate mică într-o tăviță, se așază timbrul cu fața în jos, iar filigranul apare foarte clar pentru câteva secunde.
- Lichid tip „benzină de brichetă” – mulți colecționari folosesc astfel de lichide volatile, dar doar în condiții de maximă atenție: fără flacără sau țigări în apropiere, pe o suprafață curată, bine ventilată și doar pentru timbre ne-lipite. Dacă nu ești obișnuit cu metoda, este mai sigur să folosești lichide comerciale pentru filigrane sau să ceri ajutor într-un club filatelic.
După ce identifici filigranul, verifică-l în cataloagele specializate și notează-l clar lângă timbru; în timp, vei putea vedea ce varietăți îți lipsesc din serie.
7. Hârtie groasă, hârtie subțire – diferențe fine, dar importante
La unele emisiuni românești există variante pe hârtie groasă și pe hârtie subțire, deși desenul și culoarea sunt aceleași. Diferența nu este întotdeauna menționată explicit pe timbru, dar se simte imediat în mână.
Cum verifici:
- compară două exemplare ale aceleiași valori, puse unul peste altul; dacă unul este vizibil mai rigid și mai opac, probabil este pe hârtie groasă;
- ridică timbrele spre lumină – hârtia subțire este mai translucidă, iar culorile par uneori mai vii;
- nu confunda hârtia subțire originală cu timbre „subțiate” artificial prin spălări agresive – aici experiența și comparația cu piese sigure din clasor sunt esențiale.
8. Metode practice pentru a studia hârtia și culorile
Nu ai nevoie de aparatură sofisticată ca să înveți tipurile de hârtie. Câteva metode simple te ajută enorm:
- Fond alb – lucrează deasupra unei coli A4 perfect albe; orice tentă de culoare a hârtiei timbrului devine imediat vizibilă.
- Fond negru – pentru filigran și hârtie vărgată, un plastic negru sau un carton închis la culoare face minuni.
- Lumină naturală – atunci când compari nuanțe de hârtie și culoare, folosește lumina zilei (fără becuri colorate), pentru a evita distorsiunile.
- Compară mai multe exemplare – pune 5–10 timbre identice în șir și uită-te la ele de sus; diferențele de hârtie și culoare sar în ochi mult mai repede decât dacă le privești izolat.
- Notează în clasor – când identifici o varietate (hârtie roz, hârtie de război, filigran diferit), scrie clar lângă ea; altfel, peste câțiva ani o vei redescoperi „de la zero”.
Dacă vrei să mergi mai departe, poți combina aceste observații cu un atlas de falsuri și cu articolele despre evaluarea corectă a timbrelor românești.
9. Ce urmează: de la studiul hârtiei la evaluarea colecției
Studiul hârtiei – velină, vărgată, colorată, de război sau cu filigran – este doar un pas în înțelegerea unei colecții românești serioase. Urmează perfecționarea la capitolele culori, supratipare, perforații și ștampile, astfel încât să poți diferenția timbrele comune de piesele cu adevărat deosebite.
Dacă ai o colecție cu timbre clasice, emisiuni din 1918 sau serii Carol I / Carol al II-lea și nu ești sigur ce tip de hârtie ai în față, poți folosi serviciul de evaluare – iar eu voi include, pe cât posibil, și comentarii legate de tipul de hârtie și filigran, nu doar o estimare de preț.
Scopul acestui ghid este să-ți dea instrumentele de bază. Restul vine cu practica, cu lupa în mână, cu lumină bună și cu răbdare. Hârtia timbrului e primul strat al poveștii – de acolo începe adevărata enciclopedie filatelică românească.
Suntem pe Facebook : evaluare timbre
Un comentariu la „Tipuri de hârtie la timbrele românești și cum le recunoști”